BLOGDeci să ne reîntoarcem la dava, adică la heroină. Minunata mea aventură cred că a început cu faptul că uram pe toată lumea. Nu aş putea spune că aveam cea mai fericită situaţie acasă, dar nu ăsta a fost neapărat motivul care a dus la experienţa mea cu heroina. Oricum, de pe la 12-13 ani simţeam că ceva nu e în regulă şi că de fapt nu îmi găsesc împlinirea în nimic. Pe la 14 ani eram ceea ce se poate numi o adevărată rockeritză, cu toate accesoriile de rigoare, dar trebuia să stau acasă tot timpul şi să am grijă de nepotzica mea, care avea un an. Mama fiind plecată în Spania la muncă de când eu aveam trei ani, eu am fost crescută de sora mamei şi de soţul ei, adică unchiul meu. Nu aş putea spune că am avut cea mai fericită relaţie cu ei sau cu verişorul meu. Mătuşa mea este o femeie bună şi înţelegătoare, dar unchiul cred că a provocat ruptura mea de familie şi dorinţa de a fugi de acasă, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat.
Conflictele s-au adunat din mai multe... în principal pentru că nu mă acceptau pentru ceea ce eram, criticau mereu, şi el şi verişorul meu, dar mai ales el, tot ce fac, nu aveam voie să ascult muzică, nu aveam voie să port hainele pe care le voiam. Unchiul meu voia să mă oblige să port fustă, mereu ţipa la mine când mă vedea în blugi, sau în blugi şi tricou negru, costumaţia me favorită. Şi multe multe alte conflicte, care au dus la fuga mea de acasă. Am fugit şi pentru că vroiam să gust adevărata libertate, să văd lumea, de mult visam la momentul în care o să fiu liberă şi independentă, şi eram convinsă că voi reuşi şi că în câteva săptămâni îmi voi găsi şi o slujbă şi că totul va fi ok.
Cu şcoala nu mă înţelegeam prea bine, având în vedere că nu aveam absolut nici un prieten acolo, eram o fire mai interiorizată, şi mi se părea mereu că toate colegele mă urăsc, că nimeni dintre colege sau dintre colegi nu mă va accepta niciodată, şi că eu în ochii lor sunt oricum o ciudăţenie. În mare parte, şi din cauza muzicii pe care o ascultam, şi pe care ei nu puteau să o înţeleagă. Marylin Manson, Coma, rock, metal... aveam câţiva prieteni mai mari cu care mă întâlneam ocazional când reuşeam să fug la concerte, dar concertele erau nişte evenimente foarte rare în viaţa mea de atunci, şi mereu visam să fac cumva ca la sfârşitul săptămânii să ajung în Fire sau în Expirat, fericirea mea se concentra în acele câteva ore de libertate, în care uitam de tot şi ascultam muzica. Aceşti prieteni ai mei obişnuiau să mă aducă acasă cu motocicleta, ceea ce în perioada aceea îmi plăcea la nebunie, dar când unchiul meu a observat că sunt adusă seara cu motocicleta acasă mi-a interzis vreo 3 săptămâni să mai ies.
De cele mai multe ori, trebuia să am grijă de gospodărie, de nepotzică şi unchiul meu îmi găsea tot felul de îndatoriri în casă astfel încât niciodată nu reuşeam să ajung nici la concerte, sau nici măcar să mă întâlnesc cu prietenii. Mă simţeam prizonieră şi eram din ce în ce mai disperată, aşa că până la urmă am fugit. Unchiul meu îmi vorbea şi se purta atât de urât în ultima vreme încât nu puteam să mai suport să stau în acea casă, şi mam gândit atunci că şi dacă va fi să ajung în şanţuri, şi va fi mai bine decât să mai stau în casa aceea.
OFFBLOG
Mda, gluma preferată a lu unchiu-miu auzi cristino ştii cum e sexu prima dată? ca durerea de măsea. Ştii de ce? Te doare, da nu vrei să ţi-o scoată!!!, băga-mi-aş picioarele-n capu lui. Şi fazele alea cu fusta, băga-mi-aş picioarele-n el de libidinos. Nici nu înţelegeam atunci, mai târziu mi s-a făcut filmu, de ce vroia el tot timpu să mă vadă în fustă că vezi doamne o fată nu e frumos să umble în blugi că o urâtzeşte fmm de handicapat burtos.
BLOG
După ce am fugit, s-au întâmplat unele lucruri mai puţin optimiste decât mă aşteptam, dar am avut noroc că am cunoscut pe cineva care a putut să mă ajute, cineva pe care l-aş putea numi protectorul meu în perioada aceea, şi care a avut grijă de mine o perioadă. Dar pentru că vroiam în continuare să mă descurc singură. Mi-am făcut un grup de prieteni care m-au ajutat foarte mult în vara aceea, şi datorită lor am dus sarcina cu bine la capăt. La început am petrecut toată vara u ei la mare şi cred că a fost cea mai frumoasă vară din viaţa mea. Apoi în iarnă am născut-o pe fetiţa mea, Andreea, dar în trei luni datorită unui accident, prietenul meu de atunci, cu care vroiam să o cresc pe Andreea, a murit. Am fost nevoită în scurt timp s-o dau pe Andreea la un centru de plasament, pentru că nu puteam să am singură grijă de ea, dar niciodată nu am părăsit-o.
OFFBLOG
Frate deci dacă citesc povestea vietzii mele în cinci rânduri zici că mă cheamă Hiroshima. Ce film prost.
Mă doare mâna de la atâta scris. Asta nu mai sforăie, s-a trezit. E aproape 10. La 10 fix îl sun pe Glontz. Sper să-mi răspundă.
Nu mi-a răspuns. Am sunat zece minute încontionuu şi era şi să mă prindă cu telefonu. Fuckfuckfuckfuckfuck. Mai sun la 12.
Mă omoară cu fazele astea. Chiar nu cred că Johnny totuşi ar fi în stare să facă ceva nasol de genu crime şi din astea. Pur şi simplu nu aude telefonu idiotu.
Nu mai vreau să stau aici. Vreau să mă teleportez direct la Andreea. Mi-e dor de ea de mă cac pe mine.
Panică.
Ce trip prost. O să mai fac o scetziune pe lângă blog, cu tripuri. Doar că la aia îmi trebuie viteză de scris tată că am şi tripuri care se consumă într-o secundă şi zici că au durat un an, nu ai timp să îl scrii că începe altu. Dacă s-ar inventa eventual un aparat de conectat direct în cap să transmită live ce se întâmplă acolo mi-aş face multiplex să mă piş pe ele mall-uri. Până la urmă, nu suntem pe lume decât eu şi tripurile din capul meul. Asta poate să fie şi o melodie.
Nu suntem pe lume decât eu/
Şi tripurile din capul meu.
Ok, pauză. Mă dor mâinile.
Nu pot să fac pauză pentru că nu am ce să fac. Sunt plină de draci.
BLOG
Să revenim cum spuneam la dava. Prima dată când eu personal am auzit de heroină, am auzit de la doi prieteni care în perioada aceea stăteau la mine şi la prietenul meu de atunci. La el stătea mai multă lume atunci care nu avea pe unde sta, iar ei veneau, aşa cum mi-am dat seama mai târziu, atunci când fugeau de acasă ca să se reapuce de droguri.
Aceşti prieteni aveau o viatză mai ciudată, şi pe mine m-a impresionat destul de mult povestea lor. El avea peste 30 de ani, dar arîta extrem de slab şi cu obrajii supţi şi cu ochii înfundaţi în orbite, ea era şi ea extrem de slabă. El avea patru copii, şi ea era nevasta lui. El era de mai mulţi ani pe heroină, cu reveniri şi lăsări şi reveniri, ea numai de un an sau doi. Copiii erau la mama lui, avea patru băieţi şi mama lui, adică bunica lor, avea grijă de ei.
El avea o poveste mai lungă, pe care mi-a spus-o într-o zi. Oricum, când i-am cunoscut şi veneau să stea la noi, adică la mine şi la M2, săteau câteva zile şi apoi iarăşi dispăreau. El avea un frate care urma să îşi deschidă un studio de muzică de hiphop, underground, de înregistrări, şi urma să facă bani cât să scoată toată familia din sărăcie. V., adică el, urma să lucreze în acest studio. Şi V. şi nevasta lui îşi propuseseră să se lase de heroină şi să încerce să ia compiii la ei, când V. se va anaja pentru fratele lui la studio. Eu nu ştiam ce este cu drogul ăsta, ştiam doar că e foarte grav şi că trebuie să mă feresc, dar nu cuinoscusem pe nimeni până atunci, de fapt cred că undeva în mintea mea mi se părea că oamenii pe heroină nici nu există, şi că nu aş putea să mă întâlnesc cu nici unul adevărat, pentru că ei nu există decât în cărţi sau în filme de genul Trainspotting. Zombies, cum v-am zis. Când vedem filme cu zombies nu ne gândim că ei există cu adevărat, dar ne e frică de ei când închidem seara uşa la casă.
Când am aflat despre faptul că V fusese pe heroină, l-am întrebat despre asta. V. mi-a spus că se lăsase şi că acum era pe metadonă, care e ceva care te ajută să te laşi de heroină. Mai tâztiu am aflat că minţea şi că pentru că nu a reuşit să ia metadonă de la spital, a trecut înapoi pe dava. Între timp, am aflat şi că metadona nu e neapărat soluţia cea mai fericită, pentru că de fapt e la fel ca heroina. Doctorul pe care l-am consultat aici la Obregia îmi spune că metadona este de fapt o metodă de harm reduction, ca să îi ferească pe conumatorii dependenţi de riscuile îmbolnăvirii de SIDA şi de riscurile vieţii perciuloase în lumea dealerilor, şi a mafiei stradale.
Dar să mă întorc la prima dacă când am aflat ce înseamnă heroina şi să încerci să te laşi de ea. V. a fost cel care mi-a descris pentru prima dată ce înseamnă să încerci să te laşi de heroină: "vrei să ştii cum e când eşti în sevraj după heroinp? Imaginează-ţi cea mai mare durere de dinţi pe care ţi-o poţi imagina. Şi după ce ţi-o imaginezi, imaginează-ţi că o simţi pe fiecare milimetru din corpul tău. Oricum după prima perioadă nu mai simtzi nici o plăcere la heroină. Ai nevoie de ea ca să potzi să te dai jos din pat şi să te speli pe dintzi şi să trăieşti. Da' oricum nu mai ai viatză. Ea te conduce. Dacă n-o iei când îţi cere corpul, intri în sevraj."
Mie mi-a fost foarte milă de el şi de nevasta lui, îi consideram nişte animale, nu nişte oameni cu probleme. Pe urmă, în timp, am observat că V. şi soţia lui veneau la noi şi stăteau câteva zile şi apoi dispăreau şi se întorceau după un timp. Pentru că ştiam că ei în mod natural stau şi ei la părintzii lui V., l-am întrebat pe prietenul meu de atunci ce se întâmplă. Până la urmă, el mi-a mărturisit că uneori ei vin la noi ca să îşi bage în venă, pentru că părinăţii lui V. ar putea să se prindă, ştiind foarte bine prolema. Mi-a spus că de fapt nu s-au lăsat şi că la noi găsesc mai multă linişte, şi că uneori au nevoie de liniştea asta. Nu ştia nici el dacă chiar se vor lăsa aşa cum au promis. El mi-a spus atunci un lucru pe care din păcate îl îmţeleg abia acum: că de dava nu poţi să te laşi. Eventual faci pauză, da dacă eşti dependent, dependent rămâi pe viatză. Aşa mi-a spus şi doctorul de aici, de la Obregia. Atunci însă nu am dat prea mare importantză.
Când am aflat că V şi prietena lui încă mai luau heroină, m-am uitat la ei cu curiozitate. Ţin minte că atunci când veneau aveau salteaua lor preferată, pe care se întindeau dupa ce băgau. După ce au văzut că am aflat, nici eu nu s-au mai ascuns, pentru că, aşa cum vă spuneam, davaua te face să nu te mai intereseze oricum ce crede lumea despre tine. Ţin minte că mă uitam cu curiozitate cum îşi pregătesc drogul, cum dizolva praful în linguriţă, cum îşi caută venele, introduc acul, trag puţin sânge, ca să vadă dacă au găsit vena, şi apoi îşi injectează tot lichidul acela maroniu în venă. El îşi băga şi lui, şi tot el îi băga şi ei. Apoi se lăsau pe spate şi stăteau unul lângă altul, îmbrăţişaţi. Îi consideram nişte oameni pierduţi, şi mă gândeam că eu nu o să fac niciodată aşa ceva, dar nu pot acum să nu îmi dau seama cu câtă curiozitate mă uitam de câte ori îşi băgau acul în venă. Eu în perioada aceea eram însărcinată cu Andreea, şi nici prin cap nu îmi trecea că aş putea ajunge vreodată la fel ca ei. Deşi acum îmi e clar că atracţia există încă de prima oară când am văzut acul.
OFFBLOG
Unşpe.
La 12 jumate îl sun.
