Jurnalul lui Chris. Weekend cu mama.2

Continuarea. xD


Cred că nu răspunde la tel pentru că priza e prea departe de pat şi dacă pui tel la încărcat şi uiţi, după aia nu te mai ridici de pe pat tocmai până în cealaltă parte a camerei.

De cumpărat unu triplu!! Iată. Totul se poate face cu puţină organizare. Cu buton roşu.

Când ies de aici primul lucru e să o văd pe Andreea. O visez nonstononstop. Şi mereu panică panică panică pentru ea să ştiu ce face să ştiu că e bine. Şi tot timpu în momentu când mă vede, mamă, zici că e gata, innebunim de bucurie amândouă.

Număru trei - joburi. Îmi iau foarfecă, îmi iau marker, îmi iau toate ziarele. Fac un ness. Mă pun pe căutat. În patru zile găsesc ceva soto. Poate chiar ceva ce mi-ar plăcea mă gândesc... ceva cu hairstyling. Sau câini. Sau în zona asta.

Oricum trebuie să iau o hotărâre totuşi să mă vopsesc brunetă.

Andreea

Curătzenie genreală.

Triplu ştecher cu buton.

Job.

Asta ar fi lista cu ce îmi propun pe următoarea lună.

Deci nu-mi vine să cred că mă simt şi io în sfârşit un pic mai bine. Prima oară când nu-mi vine să vomit iară că printr-o minune nici nu mai plâng.

Prima oară când aş fi chiar în stare să zâmbesc, dacă aş avea la cine.

Chiar nu sunt o hateritză. Totzi foştii prieteni subliniez foştii prieteni mă numesc hateritză. Iar eu ce să le răspund? Le răspund: asta înseamnă că eşti prost.

Mă pun să dorm că m-am epuizat cu atâta scris.

1 septembrie 2007,
peste câteva ore

Nu pot să cred că asta tot insistă să mă vadă. Nu se poate aşa ceva. Iar a venit în vizită. Am simţit-o şi pac botu-n pernă. Şi asistenta - îmi pare rău, Cristina doarme. Venitzi mâine. Whaaat?? Şi mâine frateeee?? Ăştia vor să mor aicea cu ei de gât?

Vreau acasă!!!! A-cum!!! L-am sunat pe Glontz, tot nu răspunde.
Am nevoie să-mi aducă măcar nişte chestii de acasă. Un Ipod ceva. O carte ceva. Un sudoku nu ştiu... Nu pot să stau aici şi să mă uit aşa pe peretzi. E aiurea.
Mă bagă în panică maximă peretzii ăştia.
Faza asta de spital, adică la modu că eşti bolnav, şi mai sunt şi altzi bolnavi cu tine, şi eu sunt şi claustrofobă. Mă termină peretzii, mă termină pătura că mă întzeapă, pur şi simplu îmi vine să arunc cu toate de pe mine.
Da' chiar cred că pătura asta frate nu ştiu deci sunt unele pături care sunt ok şi unele care chiar nu sunt ok asta nu e ok pe bune.

Sau poate e de la droguri.

Culcat soldat.
La început totuşi ţin minte că aveam altă pătură, poate când te trec la zona safe după ce a trecut sevraju, îţi schimbă şi pătura.

Chiar îmi imaginam că o să fie mai hardcore adică la tot ce am auzit de faza asta cu sevraju de la dezintoxicare...

Dincolo că te doare parcă dă cineva cu cărămizi în tine încontinuu vreo 5-6 zile n-aş avea ce să zic. Dacă eşti obişnuit cu durerea merge treaba.

Personalu' ok... Mă rog colegii de suferinţă nişte davaişti ce dracu să mai zici nici nu îi bag în seamă că ştiu eu ce vreau eu mai bine şi până la urmă n-am venit aici să-mi fac prieteni. Şi plus vorba aia ştiu eu foarte bine ce persoană sociabilă sunt.

Da, deci recapitulare, sunt la Obregia, am ieşti dintr-un sevraj, am făcut OD (overdose) la ţară lângă casa lu bunicu... Da nu OD, că OD aşa am mai făcut io în viaţă, nu, asta a fost mama şi tata OD-urilor.

Maică-mea care a plecat din ţară când io aveam 3 ani s-a întors acuma, pentru că mătuşă-mea a avut un atac cerebral. Mătuşă-mea e paralizată şi nu mai poate vorbi. Bunică-meu e aproape senil. Unchiu-meu vrea să îi fure casa lu bunică-meu. Eu care fugisem de peste 3 ani de acasă m-am trezit din nou în această ciorbă. Nervii mei nu au rezistat. Mama insistă nu ştiu de ce să mă vadă şi să vorbească cu mine. Iar prietenul meu Glontz nu îmi răspunde la telefon.

A, uitase, prietenul meu Glontz are o datorie de 10 000 de euro la unu din cei mai mari dealeri din Bucureşti. Motiv pentru care şi-a luat-o grav săptămâna trecută în pasaj la Universitate, adică i-au spart unii faţa în budă în pasaj. Şi de ieri de când l-am văzut aici ultima oară la vizită nu-mi mai răspunde la telefon.

Iar eu stau într-o cameră într-un spital şi mă întreb dacă e un trip prost sau asta chiar e ce mi s-a întâmplat în ultima săptămână.

Cred că o variantă mai bună este totuşi că nu aude telefonul.

Aici e super. Cel mai bun mediu să te laşi de heroină. Unii pacinetzi urlă majoritatea se bat şi în general dacă ieşi la plimbare în curtea interioară ai toate şansele să dai printre pacientzi de un dealer cu vreo trei bile în chilotzi. Dar până la urmă, cum zice domnul doctor, pentru care chiar am respect, e o chestie de ce vrei tu să faci în viatză.

Am văzut pe net mâinile altora care bagă la modu mâini cangrenate. Am văzut şi unii care îşi băgau şi în p**ă, că nu mai găseau locuri. Sexy, ce să zic.
Eu mi-am băgat în picior, în mână normal, dar cel mai des în picioare că nu se vede, şi e adevărat de câteva ori în gât. Da acuma la ce pizdă mi-am făcut pe mână, chiar nu sunt deloc mândră. Doctoru face - semnde de bună purtare... N-am văzut numa pe net, adică am avut şi prieteni care se făceau grav de tot, gen nu mai vedeai nici un loc liber pe mâini, da pe net am văzut mâini chiar cangrenate în puii mei... şi aici am văzut unu aproape cangrenat care nu cred că mai scapă. La modu că probabil o să-i taie mâna. Fraier. Adică nu l-am văzut, mi-a zis asistenta de el. M-aş sinucide direct. De fapt, nu m-aş sinucide niciodată. Asta e o dumă genu amintiri după sevraj. Îtzi vine să te sinucizi la modu pe bune de cel putzin la modu pe bune de cel putzin zece ori pe zi da până la urmă îtzi dai seama că era doar un trip.

Mintea mea e mai deşteaptă decât nevoia. Pumnii mei minte nu are.



To be continued..